Primul avocat al lui Gheorghe Dincă: Primele acuzații au fost de trafic de persoane și viol

Primul avocat al lui Gheorghe Dincă: Primele acuzații au fost de trafic de persoane și viol
Publicat: 19/08/2019, 20:18

Alexandru Bogdan a spus că, la prima vedere, în dimineața zilei de 27 iulie 2019, când i-a fost prezentat lui Gheorghe Dincă, acesta i s-a părut îngândurat, declarându-se inițial nevinovat.

„M-am prezentat, i-am spus că sunt avocatul din oficiu, l-am rugat să-mi spună despre ce e vorba, nu mi-a dat foarte multe detalii, doar mi-a zis că nu e vinovat în raport cu acuzațiile. L-am perceput ca fiind o persoană îngândurată, l-am văzut stând foarte mult pe gânduri, am încercat să aflu mai multe înainte de o discuție oficială pe acuzații să văd ce-mi spune clientul. Din primul moment, la prima discuție, mi-a spus că este nevinovat și că nu are nicio legătură cu acuzațiile care i se aduc”, a declarat Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, la emisiunea „Marius Tucă Show”.

Avocatul a dezvăluit și acuzațiile inițiale aduse de anchetatori.

„După o jumătate de oră, am fost invitați la procuror și s-a desfășurat un prim act de urmărire penală în acest caz. Acuzațiile inițiale au fost prezentate, în calitatea sa de suspect, au fost de trafic de persoane în ceea ce o privește pe Luiza Melencu și trafic de minori și viol pe Alexandra Măceșanu”, a completat Alexandru Bogdan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×